Info
Meci pierdut pe gafa portarului și greșeala centralului!
FC Argeș – Dinamo 0-1(0-1)
A marcat: Camara(min.8)
FC Argeș a pierdut nemeritat confruntarea de vineri seară, de pe propriul teren, cu Dinamo București, din runda cu numărul 12 a Casa Liga 1 și a rămas pe locul 15 al clasamentului, cu cele 9 puncte acumulate. foto Gabriela Neacșu
Piteștenii au fost învinși la limită, scor 0-1, la capătul unui meci în care centralul partidei, Marian Barbu, nu a acordat un penalty clar ca lumina zilei pentru alb-violeți. Per ansamblu, argeșenii au făcut un joc destul de modest, având puține ocazii, însă nici adversarul nu a ieșit în evidență cu prestația din teren. Echipa noastră a început bine partida iar Malele a zguduit transversala cu un șut din interiorul careului. Dinamo a deschis scorul câteva minute mai târziu prin Camara care a șutat în plasă de la jumătatea terenului după ce l-a văzut ieșit din poartă pe George Micle. După deschiderea scorului, bucureștenii au încercat să-și dubleze avantajul pe tabelă, însă portarul piteștean a reușit să pareze șutul lui Sorescu. Dinamo a rămas în zece oameni în minutul 58 după ce Andrei Radu a văzut al doilea galben și a fost eliminat. În superioritate numerică, FC Argeș a încercat să restabilească egalitatea. Malele a fost foarte aproape de gol, însă lovitura sa de cap a fost reținută de portarul Mejias. Același Malele a reușit să trimită în poartă, însă reușita atacantului elvețian a fost anulată pe motiv de offside. Echipa noastră trebuia să primească lovitură de la 11 m înainte de finalul timpului regulamentar, la un fault în careu al lui Ricardo Grigore la Drăghici, însă centralul partidei a dictat fault în atac!. Decizia lui Dima a stârnit proteste vehemente în rândul oficialilor argeșeni, dar și pe banca tehnică a echipei noastre, antrenorul Augustin Eduard primind cartonașul roșu pentru proteste. Reluările tv au arătat că fotbalistul argeșean a fost placat ca la rugby de jucătorul dinamovist și se impunea penalty. Imediat după meci, Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru și fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a spus că FC Argeș trebuia să primească lovitură de la 11 m, iar prin neacordarea acesteia, centralul Marian Barbu a viciat rezultatul final. S-a terminat 0-1, rezultat în urma căruia FC Argeș a pierdut puncte importante în lupta pentru evitarea retrogradării din cauza unei mari greșeli de arbitraj. Nu este pentru prima dată când cavalerii fluierului dezavantajează echipa piteșteană prin deciziile pe care le iau, iar CCA ar trebui să-i pedepsească mult mai aspru pe cei care greșesc voit sau nevoit.
Caseta tehnică:
FC Argeş: Micle – Tofan, Maric, Leca, Muşat – Prepeliţă(min.65 Honciu), Ad. Şerban(min.82 Mediop), M. Colli – Grecu(min.46 Năstăsie), Malele, Blejdea(min.54 Drăghici)
Rezerve neutilizate: Greab, Şerbănică, Deslandes, Barbu, Panait.
Antrenor: Eduard Augustin.
Dinamo: Mejias – Sorescu, Bejan, R. Grigore, A. Radu – Răuţă, P. Anton (min.84 Achim)- Camara, Măgureanu(min.46 Gueye), Fabbrini – Nemec(min.62 Garcia).
Rezerve neutilizate: Hinojo, G. Creţu, I. Şerban, Borcea, Bani.
Antrenor: Ionel Tersinio Gane
Cartonașe galbene: Meza Colli, Prepeliță, Drăghici, Năstăsie, / Bejan, Camara, Andrei Radu, Mejias
Cartonașe roșii: Andrei Radu(min.58)
Arbitru: Marian Barbu
Arbitri asistenți: Vasile Marinescu, Imre Bucsi
Arbitru de rezervă: Sorin Antonie.
Observator joc: Romulus Chihaia.
Observator arbitri: Cristian Nica.
Cum s-a marcat golul:
min.8: 0-1! Camara înscrie din lovitură liberă de la mijlocul terenului după ce îl vede pe Micle ieșit din poartă!