Mijlocașul Alexandru Ișfan, pe lista adițională pentru Jocurile Olimpice!

În perioada 31 mai – 9 iunie, Naţionala U23 a României, cea care va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, va efectua un stagiu de pregătire în Spania. Tricolorii au programate la Marbella și două jocuri amicale, împotriva Mexicului și Australiei, selecționate calificate, deasemenea, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Având în vedere că prima reprezentativă are acțiune în perioada respectivă, echipa națională U23 a României va fi condusă de Nicolae Dică, antrenor în staff-ul condus de Mirel Rădoi. Dică va fi ajutat de staff-ul reprezentativei U21. FRF a convocat pentru acest stagiul de pregătire 25 de jucători, dar a întocmit și o lista suplimentară cu 5 jucători care îi pot înlocui pe cei care vor avea probleme medicale. Pe această listă adițională se regăsește și un fotbalist de la FC Argeș. Este vorba de mijlocașul Alexandru Ișfan care a semnat cu echipa noastră pe 3 sezoane. Contractul va intra în vigoare de la 1 iunie.
Programul României:
5 iunie: ROMÂNIA – MEXIC
8 iunie: ROMÂNIA – AUSTRALIA
Lotul convocat pentru această acțiune:
Portari: Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Popa (Astra), Răzvan Sava (AC Torino/Italia);
Fundași: Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Cristian Manea (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo București), Mihai Velisar (Gaz Metan), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Gabriel Buta (FC Viitorul);
Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Dobre (Dijon/Franța), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).
De asemenea, cinci fotbaliști se află pe lista adițională și se va apela la ei în cazul apariției unor indisponibilități: Dragoș Albu (FC U Craiova), Alexandru Ișfan (Fotbal Club Argeș), Florian Haită (FC Viitorul), Antonio Sefer (Fotbal Club Rapid) și Andrei Rațiu (Villarreal / Spania). Turneul Olimpic de fotbal va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. În urma tragerii la sorți, România a fost repartizată în grupa B alături de Noua Zeelanda, Coreea de Sud și Honduras.
Programul meciurilor în grupa noastră:
Joi, 22 iulie
Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)
Duminică, 25 iulie
Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)
Miercuri, 28 iulie
România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)
Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds