Pânzaru: ”Trec etapele și nu luăm puncte”
Alin Pânzaru, antrenorul Daciei Unirea Brăila a pus eșecul cu FC Argeș pe seama lipsei de experiență a jucătorilor săi. Oficialul formației de la malul Dunării este îngrijorat de faptul că echipa sa nu reușește să adune puncte, deși etapele trec: ”Conluzia este că am muncit 90 de minute și plecăm cu nimic în visterie. Sunt supărat pe maniera în care jucătorii mei gestionează finalurile de meci, mai ales că ar fi trebuit să rezolve cât mai simplu acea fază. La gol a fost o minge simplă pe care trebuia să o dea în aut, dar s-au complicat. A fost o fază care nu anunța nimic. E păcat de munca lor, pentru că sunt tineri. La capitolul implicare, efort şi ambiţie, nu am ce să le reproșez. Trebuie puțină răutate, nu negativă să lovească adversarul. Jucăm cât putem de bine la momentul ăsta, dar nu adunăm puncte. Suntem într-o situație în care astea contează foarte mult. FC Argeș a venit cu moralul scăzut după meciul cu Foresta și cred că îi este imposibil să mai prindă locul de baraj. Am înțeles că au avut ceva ambiții, dar acum nu își mai găsesc motivația. E mai ușor pentru ei, pentru că sunt în prima jumătate a clasamentului. Neavând un obiectiv mai înalt, au jucat așa. Fc Argeş este o echipă de calitate. Piteștiul este o zonă unde aria de selecție este bună. Se scot mai mereu jucători buni de aici. Şi în acest meci au fost preocupați de joc. Terenul, nici cu Suceava și nici cu noi, nu i-a avantajat. A fos greu de construit pe această suprafaţă. Mai avem 11 meciuri pentru a scăpa de retrogradare, dar în situația în care suntem noi, este greu să scăpăm, dacă vom mai da cu piciorul la puncte, ca astăzi. Vor veni echipe bune, Târgoviște, Sibiul, dar vom juca și cu cele cu care suntem în luptă directă. Am avut Suceava și un punct dacă luam acolo, îi țineam pe loc. Am primit un gol foarte ușor. Era prima etapă și aveam alt moral acum. Trec punctele pe lângă noi și nu scăpăm de ultimul loc. Matematic mai sunt 11 meciuri de jucat, dar dacă noi adunăm puncte și le facem doar pe hârtie, este greu să rămânem în liga a doua. 11×3, 11×3, dar în visterie nu le adunăm. Am echipă tânără din cauza situației de anul trecut. Acum tragem urmările. Nu am adus ce mi-aș fi dorit. Am adus tineri de calitate, dar nu au experiența necesară de a gestiona jocul cap-coadă și punctele trec pe lângă noi”.