Piteştenii vor să dea lovitura în Capitală!

Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş, sâmbătă, ora 11

Fotbaliştii de la FC Argeş vor disputa la sfârşitul acestei săptămâni o nouă etapă de campionat. Echipa noastră va întâlni sâmbătă, de la ora 11, în deplasare, pe Metaloglobus Bucureşti. Confruntarea dintre cele două echipe contează pentru runda cu numărul 15 din Liga 2 Casa Pariurilor iar punctele puse în joc sunt de o extremă importanţă atât pentru argeşeni, cât şi pentru bucureşteni.
Formaţia din Capitală poate fi considerată revelaţia competiţiei, trupa pregătită de Marius Măldărăşanu ocupând un onorant loc 5, cu 22 de puncte, adunate în 14 etape, deşi mulţi o vedeau în zona retrogradării. Victoria cu SCM Gloria Buzău, din runda precedentă poate fi un nou început pentru gruparea din Trivale. Înaintea acestui duel, piteştenii ocupă locul 10, cu 20 de puncte, adunate în 13 etape jucate, iar cu o eventuală victorie se pot apropia de locurile fruntaşe ale ierarhiei. Ionuţ Badea, tehnicianul echipei noastre, îşi doreşte ca echipa să aibă continuitate în rezultate şi speră ca elevii săi să se întoarcă neînvinşi de la Bucureşti: „Un meci care se înscrie în linia celor rămase până în iarnă de o extremă importanţă pentru noi. Avem un oarecare surplus de încredere după meciul de acasă cu Gloria Buzău, dar acesta este în trecut şi nu mai contează. Prin ceea ce a arătat Metaloglobus până acum şi prin locul din clasament, consider că bucureştenii sunt favoriţi. Au o linişte dată poate şi de lipsa unui obiectiv, de o promovare, sau lipsa unor presiuni aferente unor asemenea obiective, cu un antrenor echilibrat care a activat şi în Liga I, un fost mare jucător al fotbalului românesc. O să fie un meci foarte greu pentru noi şi este important să facem ce trebuie ca să reuşim să venim de acolo cu punct sau puncte. În opinia mea, punctele forte ale adversarului sunt legate de liniştea şi echilibrul pe care le au în momentul ăsta cei de la Metaloglobus. Evident că surplusurile de valoare le oferă şi fraţii Herea, jucători cu experienţă şi cu calitate, dar pentru fiecare dintre aceste situaţii am antrenat anumite lucruri şi suntem pregătiţi pentru a juca acest meci la potenţial maxim. Îmi doresc să facem cât mai multe puncte până în iarnă. Evident că m-ar mulţumi ca în următoarele trei meciuri pe care le jucăm într-o săptămână să facem cel puţin 7 puncte. Ar fi bine, însă 9 puncte ar fi perfect, dar sunt situaţii pe care le gestionăm meci cu meci şi este important să rămânem bine ancoraţi în realitatea prezentului”.

A explicat situaţia juniorilor
Ionuţ Badea a explicat la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Metaloglobus schimbările pe care le face în privinţa juniorilor: „Ceea ce aţi văzut până acum sunt lucruri legate de caracteristicile jucătorilor pe care îi am la dispoziţie şi o tendinţă de a echilibra posturile şi a face echipa să funcţioneze complet şi în fază defensivă şi în faza ofensivă. Nefolosirea lui Tavi Popescu până acum este un subiect sensibil, dar în acelaşi timp poziţiile clare pentru juniorii sub 21 de ani sunt cei doi portari, poziţia lui Danescu, a lui Matiş şi poziţia lui Paul Szecui. Cam ăstea sunt opţiunile pe care le am la dispoziţie în momentul de faţă”.


Au probleme medicale
În confruntarea de sâmbătă din Capitală, antrenorul Ionuţ Badea nu poate conta pe câţiva dintre jucătorii cu experienţă: „În continuare sunt aproape indisponibili Năstăsie, Panait şi Brînzan. Sperăm să-i avem la antrenament începând de azi sau mâine, dar nu cred că vor face parte din lot pentru acest meci. Panait şi Năstăsie vor intra astăzi în program normal cu echipa, dar controlat. Oricum recuperarea lor a decurs mai bine şi mai rapid decât ne aşteptam, ceea ce e un lucru îmbucurător. Dar încă echipa noastră suferă la ritm de joc şi e important să avem grijă la acest aspect mai ales în acest final de tur de sezon când avem destul de multe probleme musculare”.

Marius Alexe, indisponibil
Principalul echipei noastre a primit acum câteva zile o veste destul de proastă. Atacantul Marius Alexe va fi indisponibil până în iarnă după ce s-a accidentat la genunchi. Vârful piteştean urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale după care va începe programul de recuperare. Cel mai probabil, Alexe va fi din nou apt de joc la începutul returului, însă până atunci antrenorul Ionuţ Badea va fi nevoit să găsească soluţii pentru a suplini absenţa acestuia.

Program infernal
În decurs de doar o săptămână echipa noastră va disputa nu mai puţin de trei meciuri oficiale. Primul este programat sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 11, în Capitală, cu Metaloglobus Bucureşti. Cel de-al doilea joc pe care alb-violeţii îl vor susţine este restanţa cu CSM Reşiţa, din etapa a 11-a a ligii secunde. Partida a fost reprogramată pentru ziua de miercuri, 6 noiembrie, de la ora 14, pe stadionul Nicolae Dobrin. Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 15, FC Argeş va întâlni pe propriul teren pe UTA Arad, una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului românesc.