Remiză albă în Capitală!

Metaloglobus București – FC Argeș 0-0

FC Argeș a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă după-amiază, din Capitală, contra celor de la Metaloglobus. Confruntarea dintre bucureșteni și argeșeni s-a terminat la egalitate, 0-0, rezultat echitabil având în vedere modul în care au decurs ostilitățile în teren.


După 20 de minute destul de anoste, fără ocazii de gol, FC Argeș putea deschide scorul prin Buhăescu, însă șutul acestuia, din interiorul careului, a fost reținut de Gavrilaș. Cu un sfert de oră înainte de finalul primului mitan, alb-violeții au irosit cea mai mare ocazie de gol a meciului. Blejdea a centrat în careu pentru Ionuț Șerban, iar acesta, singur cu portarul, a tras cu latul pe lângă poartă!. O bună oportunitate de a marca a avut și Buhăescu, însă acesta nu a ajuns la timp la mingea centrată de Mușat. Imediat după pauză, bucureștenii au reușit să deschidă scorul prin Ciocâlteu care a trimis în plasă din centrarea lui Claudiu Herea, însă tușierul Damian Antal a anulat reușita gazdelor motivând că balonul a depășit linia terenului în momentul centrării. Până la finalul celor 90 de minute, ambele echipe au încercat să marcheze în urma unor faze fixe. Blejdea, Nini Popescu și Cătălin Barbu nu au reușit să-l învingă pe Gavrilaș, replica bucureștenilor fiind dată de șuturile lui Andrei Lungu și Ovidiu Herea care nu au prins cadrul porții apărate de Răzvan Ducan. În urma acestei remize, FC Argeș a rămas pe locul 10, cu cele 18 puncte acumulate, în 13 partide jucate.

Președintele, alături de echipă
La meciul de sâmbătă după-amiază, cu Metaloglobus București, a fost prezent și Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al clubului FC Argeș. Acesta a ținut să urmărească pe viu evoluția echipei noastre având în vedere faptul că meciul nu a fost televizat. La finalul întâlnirii, Gentea a schimbat câteva impresii despre partidă cu antrenorul Ionuț Badea.

Miercuri cu Reșița, sâmbătă cu UTA
Următorul meci al echipei noastre este restanța cu CSM Reșița, din etapa a 11-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, partidă programată miercuri, 6 noiembrie, de la ora 14.00, pe stadionul Nicolae Dobrin. Acesta nu va fi însă ultimul joc de săptămâna viitoare, FC Argeș urmând să întâlnească sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 15, pe propriul teren, pe UTA Arad.

Caseta tehnică:

Metaloglobus București: Gavrilaș – Lung, Ciobotariu, Plămadă, Mino Sota(min.75 Ghenovici) – Sava, Ovidiu Herea(cpt), Ciocâlteu(min.66 Alexandru Coman), Lungu – Claudiu Herea, Duminică.
Rezerve neutilizate: Nedelcovici, Cazan, Stoianovici, Banu, Ionescu. Antrenor: Marius Măldărășanu.

FC Argeș: Ducan – Dănescu, Turda, Șerbănică, Mușat (min.46 Tofan)- Moihedja, Prepeliță(cpt), Șerban, Nini Popescu – Blejdea9min.90 Cătălin Barbu), Buhăescu(min.64 Robert Grecu).
Rezerve neutilizate: Agachi, Alin Popa, Matiș, Motroc. Antrenor: Ionuț Badea.

Stadion: Metaloglobus (Bucureşti – Bucureşti);
Arbitru: Adrian Illyeş (Ploieşti); Asistenţi: George Bogdan Duţă şi Damian Antal (ambii din Bacău); Rezervă: Mădălin Dicu (Bucov – Prahova); Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) şi Bogdan Mihai Pâncu (Craiova).