Poenaru: ”Suntem vânați de arbitri!”
La finalul partidei cu FC Argeș, pierdută de Academica Clinceni cu 1-0, antrenorul ilfovenilor s-a declarat foarte nemulțumit de prestația centralului Cătălin Buși care în opinia sa a acordat foarte multe galbene și nu a dat o lovitură de pedeapsă pentru oaspeți.
Ilie Poenaru vrea ca echipa pe care o pregătește să fie arbitrată corect: „Vreau să-mi felicit jucătorii pentru jocul pe care l-au prestat în a doua repriză. Jucând în zece oameni am dominat repriza a doua. Dacă până acum nu am comentat arbitrajul, ăsta e un meci în care trebuie să-l comentez. Nu e primul meci în care nu primesc penalty, primesc galbene gratuite. Mi se întâmplă să iau galbene gratuite sau foarte ușor. Probabil că suntem vânați sau urmăriți. Să ni se spună dacă deranjăm pe cineva!. Noi vrem să jucăm un fotbal frumos și să-i creștem pe acești copii. Nu putem să-i creștem în mediul ăsta. Dacă am penalty, dă-mi penalty, dacă ei au penalty, dă-le penalty!. Nu e nici o problemă!. Vreau să pierd pe teren!. Nu vreau să pierd în fața unei echipe care este ajutată. Ăsta este adevărul și cred că este viciere de rezultat din punctul meu de vedere”.
#”De ce dau arbitri cu așa ușurință galbene? Nu mai au bani la Federație?”
Tehnicianul oaspeților este surprins de ușurința cu care arbitri arată cartonașele galbene: „Referitor la joc pot spune că s-au întâlnit două echipe foarte bune, cu un plus pentru Pitești în ceea ce privește componența lotului. Jucători foarte buni, cu experiență. Am prestat un joc bun, dar nu ne-am creat foarte multe ocazii. De ce dau arbitri cu așa mare ușurință cartonașele astea? Nu mai au bani la Federaţie?…Să facem la buget sau ce să facem…Nu e normal. Lăsaţi jocul mai liber!. Să fie un joc mai bărbătesc pentru că aceşti copii trebuie să se călească. Nu am comentat nimic la roşu. Foarte bine i-a făcut lui Nicola. Două galbene pe două faulturi corecte, dar restul? De ce vor arbitri să iasă ei în evidenţă şi nu jucătorii? Să iasă echipele în evidenţă şi nu ei! Nu e normal ce se întâmplă. Am pierdut puncte multe pe mâna arbitrilor şi am tăcut, dar cât să mai tac?. La trei zile am meci acasă cu Petrolul, dar eu nu pot să mă mai antrenez pentru că trebuie să fac pe psihologul cu aceşti băieţi care plângeau în vestiar. De ce ? Că strică meciul trei băieţi îmbrăcaţi în negru sau în galbenul pe care îl au acum… În rest, îl felicit pe Emil şi pe jucătorii de la FC Argeş care au obţinut ce şi-au dorit. Bravo lor!. Au câştigat meciul şi nu pot să mă leg eu de ce joacă Piteştiul. Eu vorbesc strict de echipa mea şi de ce s-a întâmplat la acest meci”.