Rareş Enceanu şi Vasile Gheorghe nu regretă că au semnat cu FC Argeş

Mijlocaşii Rareş Enceanu şi Vasile Gheorghe, ultimele două achiziţii ale echipei noastre îşi doresc foarte mult ca FC Argeş să revină într-un timp cât mai scurt în elita fotbalului românesc. Cei doi jucători care vineri au semnat cu piteştenii, iar duminică au debutat contra Luceafărului Oradea, au fost prezentaţi marţi în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la stadionul Nicolae Dobrin. Atât Enceanu, cât şi Vasile Gheorghe, consideră că venirea la Piteşti nu este un pas în spate în cariera lor.

# „Alegerea a fost simplă”
Cei doi îşi doresc foarte mult ca alb-violeţii să câştige meciul cu Petrolul Ploieşti pentru a demonstra că FC Argeş este o echipă valoroasă care merită să revină în primul eşalon valoric al ţării. „Am ales FC Argeş, în primul rând pentru domnul profesor care m-a vrut foarte mult la echipă, dar şi pentru tradiţia clubului. FC Argeş este un club mare, cu tradiţie în fotbalul românesc, un club care a format jucători foarte mari. A fost o alegere simplă. Venirea la liga a doua nu este un pas înapoi pentru mine. Din punctul meu de vedere, când ai în faţă posibilitatea de a alege o echipă cu tradiţia şi istoria lui FC Argeş, nu este deloc un pas înapoi. Am văzut cu toţii că jucători cu experienţă, fotbalişti care au jucat la nivel înalt, au optat pentru echipele de tradiţie, indiferent că acestea erau în eşalonul 4, 3 sau 2. Din punctul meu de vedere, nu este un pas înapoi venirea la Piteşti. Meciul cu Petrolul este un derby de tradiţie al fotbalului românesc. Sper să fie o partidă frumoasă, în care noi ne vom impune. Petrolul este o echipă bună care a investit foarte mult încă de la reînfiinţare. Va fi un meci greu pe care trebuie să-l câştigăm” a spus Rareş Enceanu.

#”Voi demonstra că pot juca la cel mai bun nivel”
Şi colegul său, Vasile Gheorghe spune că Piteştiul mai are multe de demonstrat în fotbalul românesc: „Am urmărit parcursul echipei din acest început de campionat şi mi-a plăcut ce am văzut. Eu cred că avem o echipă bună, cel puţin pentru nivelul ligii a doua. Am mare încredere că putem obţine rezultate foarte bune în această ediţie de campionat şi de ce nu, să fim acolo în faţă!. Nici pentru mine, venirea la FC Argeş nu este un pas înapoi. Am ales cu sufletul FC Argeş şi vreau să demonstrez că pot juca la cel mai bun nivel. Cu toţii suntem conectaţi la importanţa jocului de joi, cu Petrolul Ploieşti. Avem în faţă o echipă cu jucători experimentaţi, cu foarte multe meciuri la nivelul ligii I. Tot ceea ce ne dorim este să facem o partidă bună, să avem parte de un joc consistent, iar la finalul celor 90 de minute, să ieşim învingători de pe teren, iar spectatorii piteşteni să plece mulţumiţi de la stadion”.