Schumacher: „Vom face tot posibilul să promovăm”
De partea cealaltă, Constantin Schumacher, antrenorul Rapidului, a pus eşecul cu FC Argeş pe seama nivelului de pregătire al echipei sale care şi-a reluat antrenamentele doar de câteva zile. Principalul giuleştenilor este sigur că odată cu trecerea timpului, jocul echipei sale va creşte de la meci la meci, iar Rapidul se va bate pentru promovare.
Schumacher nu a uitat perioada în care a evoluat la FC Argeş şi doreşte ca echipa la care s-a format să revină în cel mai scurt timp în Liga I: „Un test util pentru mine, dar şi pentru echipă. Suntem după doar patru zile de antrenamente şi sunt mulţumit de ceea ce au arătat băieţii astăzi. Am folosit două echipe pentru a da şansă la toţi jucătorii să aibă minute şi sper ca după perioada de pregătire să ne atingem obiectivele. Încercăm să punem în practică automatismele, iar echipa să arate din ce în ce mai bine de la meci la meci. Am încercat să-mi aduc cât mai mulţi juniori, pentru că vom avea nevoie de mulţi juniori în Liga a 3-a. Sunt sigur că cei care vor rămâne vor face tot posibilul pentru a promova. Relaţiile mele cu FC Argeş sunt foarte bune şi aşa vor rămâne. Am avut mulţi prieteni în tribună şi voi avea pentru că am stat 7 ani la FC Argeş. Voi avea tot timpul oameni care mă susţin, care ştiu ce am făcut pentru FC Argeş. Sper ca FC Argeş să-şi atingă obiectivul. Am înţeles că anul acesta nu vor putea promova. Sunt sigur că jucători tineri pe care îi au, vor creşte mult în valoare, iar anul viitor vor avea ca obiectiv promovarea. Sper să ajungem să fim echipa care ne vom bate cu ei pentru primele patru locuri promovabile. Din acest an vom avea o Academie. Vom avea 10 grupe de copii care vor fi ai Rapidului. Vor fi jucătorii tineri care vor creşte şi care vor veni din spate pentru a întări echipa”.