FC Argeş vinde abonamente pentru noul sezon!
Începând de luni, 23 iulie 2018, clubul FC Argeş va pune în vânzare abonamentele pentru sezonul competiţional 2018-2019. Tichetele sunt valabile pentru cele 19 partide de pe propriul teren ale echipei noastre şi costă 80 de lei. Acestea vor putea fi procurate de la sediul clubului, situat pe bulevardul Petrochimiştilor, cartierul Prundu, lângă terenurile de tenis de câmp. Programul caselor de bilete este următorul: Luni-Vineri, orele 9-12 şi 15-18. Tot de luni, se vor pune în vânzare şi biletele pentru meciul cu CS Baloteşti, de pe 4 august 2018, din prima etapă a acestei ediţii de campionat. Preţul unui bilet de intrare pe stadionul Nicolae Dobrin este de 5 lei, pensionarii, studenţii, copiii şi elevii plătind doar 2 lei!. Atât abonamentele, cât şi biletele sunt valabile pentru următoarele sectoare ale stadionului Nicolae Dobrin: Peluze, Tribuna 1 şi Tribuna 2. Intrarea la Lojele arenei din Trivale se va face tot pe bază de abonamente care vor costa 300 şi 500 lei. Acestea vor fi puse în vânzare în cel mai scurt timp.