Verdeș: ”Sunt foarte mulțumit de jocul echipei”

La finalul partidei de sâmbătă după – amiază, cu FC Argeș, pierdută de CSM Slatina cu 0-1, Bobi Verdeș, tehnicianul oltenilor, s-a declarat foarte mulțumit de jocul echipei sale.

Principalul gazdelor a spus că diferența de valoare și-a spus până la urmă cuvântul: ”Un meci bun de pregătire, cu o echipă bună. Prima ocazie de gol am avut-o noi prin Căpățână, care a rămas singur cu portarul. Probabil alta era soarta meciului dacă marca el acolo. Important este cum s-au angajat la efort, cum au stat din punct de vedere defensiv. Din punctul ăsta de vedere sunt mulțumit de jucătorii mei. Chiar au făcut efort și nu s-a văzut așa mare diferența dintre noi și FC Argeș. Îmi pare rău că am pierdut, dar asta este. Este meci amical, iar băieții trebuie să aibă încredere în ei. Trebuie să ne propunem să câștigăm și cu echipele bune. FC Argeș este la alt nivel de pregătire, au alt ritm de joc, pentru că încep campionatul săptămâna viitoare. Noi venim după o perioadă de cantonament și este al doilea amical. Sunt foarte mulțumit de ce am jucat astăzi. Am văzut tragerea meciurilor de baraj. Vom juca cu o echipă din Dâmbovița. Eu deja am început să mă interesez de Cornești, Gura Șuții și Răcariul, echipele care au șanse de a ajunge la acest baraj. Vom lua informații și vom fi pregătiți din toate punctele de vedere la acest baraj”.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds