Victoria ne apropie de podium!

FC Argeş – CSM Reşiţa, miercuri, ora 14

Fotbaliştii de la FC Argeş vor disputa la jumătatea acestei săptămâni un nou meci de campionat. Echipa noastră va întâlni miercuri, de la ora 14, pe stadionul Nicolae Dobrin, pe CSM Reşiţa, formaţie aflată în zona minată a clasamentului. Disputa de pe arena din Trivale este practic o restanţă din etapa a 11-a din Liga 2 Casa Pariurilor, rundă care s-a disputat la jumătatea lunii octombrie.
Cu 18 puncte acumulate în 13 meciuri jucate în 15 etape, FC Argeş se află pe locul 10, în timp ce CSM Reşiţa ocupă locul 16, retrogradabil, cu 15 puncte în 13 jocuri. Cele trei puncte puse în joc sunt foarte importante pentru ambele echipe. Cu o eventuală victorie, piteştenii pot face un salt de câteva locuri în clasament şi pot ajunge aproape de podium, în timp ce bănăţenii pot părăsi zona nisipurilor mişcătoare. Ionuţ Badea, antrenorul echipei noastre, se aşteaptă la o partidă dificilă, contra unei echipe imprevizibile: „CSM Reşiţa este o echipă experimentată, o echipă care e capabilă de rezultate contradictorii. Trebuie să fim foarte atenţi, să pregătim cu încredere acest meci şi este o situaţie în continuare de a face cât mai multe puncte. Înainte de meciul cu Metaloglobus am spus că ideal ar fi 9 puncte, iar 7 puncte ar fi foarte bine, însă totul rămâne de jucat şi de muncit în teren iar rezultatul să vină ca o consecinţă. Am studiat CSM Reşiţa prin prisma faptului că ei au jucat cam cu toate echipele cam cu care jucăm noi şi fără să vreau am făcut o analiză, chiar dacă adiacentă. Sunt o echipă experimentată care are rezultate contradictorii. Poate să piardă lamentabil sau poate să câştige en-fanfare. Ritmul acesta cu 3 meciuri într-o săptămână este o situaţie dată. Trebuie să o înfruntăm şi este foarte important cum vom gestiona aceste momente” a spus tehnicianul argeşean înaintea duelului cu reşiţenii.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds