Victorie la scor în Liga Elitelor!

FC Argeş Under 15 – CSJ Ştiinţa Craiova 6-0(2-0)

Grupa de juniori Under 15 a clubului FC Argeş, singura care evoluează în Liga Elitelor, îşi menţine intacte şansele pentru calificarea la turneul final la care vor participa câştigătoarele celor 16 serii. Acum câteva zile, echipa noastră a învins cu 6-0, pe propriul teren, pe CSJ Ştiinţa Craiova. Golurile trupei pregătite de antrenorul Daniel Ghiţă au fost reuşite de Oprea(2), Tudose, Oprescu, Mingheat şi Chiriţă.

În urma acestui rezultat, FC Argeş ocupă locul 2, cu 15 puncte, obţinute în 6 etape, în timp ce liderul, Pro Junior Craiova, are 19 puncte, adunate însă în 7 partide jucate. Cu cele trei puncte câştigate cu oltenii, piteştenii păstrează şanse reale de a termina pe primul loc seria a 9-a. Meciul cu CSJ Ştiinţa Craiova a fost la discreţia argeşenilor care conduceau la pauză cu 2-0. După revenirea de la cabine, juniorii lui Daniel Ghiţă au mai înscris de încă patru ori. Alb-violeţii vor disputa în acest week-end meciul decisiv pentru şefia grupei. FC Argeş va întâlni sâmbătă, de la ora 10, în deplasare, pe Pro Junior Craiova, liderul grupei.

#”Avem doar varianta victoriei!”

Antrenorul Daniel Ghiţă are mare încredere în potenţialul elevilor săi: „Este un meci de care pe care, dar eu sunt convins că ne putem impune. Avem doar varianta victoriei pentru că în tur am pierdut la Piteşti. Vom da 100% pentru a câştiga această partidă, însă dacă nu vom reuşi să ne impunem, nu trebuie să fie un capăt de ţară!. Faţă de turul campionatului, echipa noastră este mai întărită. Raportul de forţe este însă în favoarea Craiovei care are în echipă numai jucători născuţi în 2004, în timp ce noi avem şi 7-8 copii născuţi în anul 2005. Eu cred că avem atuurile necesare pentru a anula acest avantaj al gazdelor şi pentru a ne impune în acest meci decisiv pentru câştigarea seriei”.

FC Argeş Under 15: Vasile , Oprea , Tudose, Tiberiu Ene, Miu, Drugan, Ionică, Leaţă, Ene Robert, Stancu, Oprescu. Pe parcurs au mai intrat Calotă, Marco Dică, Chiriţă, Andrei Petre, Budea, Antonio Petre şi Mingheat.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds