Victorie ne asigură un loc pe podium!

# FC Argeş – Daco Getica, sâmbătă, ora 11, netelevizat

Fotbaliştii de la FC Argeş vor disputa în acest week-end un nou meci de campionat. Echipa noastră va întâlni sâmbătă, de la ora 11, pe propriul teren, pe Daco-Getica Bucureşti, fosta Juventus Bucureşti, formaţie retrogradată în această vară din primul eşalon. Partida dintre argeşeni şi bucureşteni contează pentru runda cu numărul 12 a ligii secunde şi întruneşte toate premisele pentru a atrage iubitorii fotbalului la stadion.
După 11 etape disputate din această ediţie de campionat, FC Argeş ocupă locul 3, cu 24 de puncte, în timp ce Daco Getica se situează pe locul 12, cu 14 puncte, obţinute în tot atâtea runde. Piteştenii au un parcurs foarte bun în acest tur de campionat, fiind invincibili pe propriul teren. Argeşenii nu au pierdut nici un meci acasă şi au reuşit să îngenuncheze, pe propriul teren, pe Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti, principalele candidate la promovare în Liga I. Alb-violeţii au demonstrat până acum că sunt o forţă şi că se pot lupta de la egal la egal cu orice adversar cu pretenţii. După un început de campionat destul de ezitant, cu rezultate contradictorii, Daco-Getica a intrat pe un trend ascendent, obţinând în ultimele trei etape, două egaluri şi o victorie. Trupa lui Marius Baciu are moralul bun după victoria la scor de neprezentare, de acum câteva zile, de pe propriul teren, cu Aerostar Bacău. Dacă va reuşi să se impună în disputa cu formaţia din Capitală, gruparea din Trivale are mari şanse de a-şi consolida poziţia pe care o ocupă în clasament şi chiar urca în vârful piramidei dacă primele două clasate, CS Snagov şi Academica Clinceni, fac paşi greşiţi în deplasările de la Pandurii şi Metaloglobus.

# „Nu va fi un meci uşor”
Deşi calculele hârtiei îi dau favoriţi pe alb-violeţi, Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre, este conştient de dificultatea acestei partide. Principalul grupării din Trivale le cere jucătorilor săi să trateze cu toată seriozitatea acest joc: „Sperăm să obţinem un rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă cu Daco-Getica. Cel mai important lucru pentru noi este recuperarea jucătorilor după derby-ul cu CS Mioveni. Avem doar două zile la dispoziţie să-i refacem fizic pe băieţi. Am spus încă dinaintea începerii campionatului că toate jocurile vor fi dificile. Daco-Getica a reuşit un rezultat de egalitate în deplasarea de la Universitatea Cluj, iar miercuri a câştigat cu 3-0, acasă cu Aerostar Bacău. Întâlnim o echipă care are în componenţă fotbalişti experimentaţi care au evoluat în prima ligă pentru Juventus Bucureşti. Nu va fi un meci uşor. Asta e clar şi trebuie să fim foarte atenţi”.