Vor revanşa cu ilfovenii!
#FC Argeş – CS Baloteşti, sâmbătă, ora 11, Digi Sport
Fotbaliştii de la FC Argeş se pregătesc de o nouă etapă de campionat. Echipa noastră îşi poate consolida locul 4 în clasament dacă va reuşi să se impună în confruntarea de sâmbătă, de la ora 11, de pe propriul teren, cu CS Baloteşti. Disputa din Trivale contează pentru etapa cu numărul 34 a ligii secunde şi va fi transmisă în direct de către Digi Sport. După 33 de meciuri jucate, alb-violeţii ocupă locul 4, cu 58 de puncte, în timp ce ilfovenii se situează pe poziţia a 10-a a ierarhiei, cu 43 de puncte, acumulate tot în 33 de runde.
Piteştenii sunt dornici de revanşă după eşecul din tur, scor 1-0, rezultat în urma căruia Iordan Efimie şi-a anunţat plecarea de pe banca tehnică a echipei FC Argeş. Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre le cere jucătorilor să trateze cu maximă seriozitate această partidă: „Întâlnim o echipă care în ultima perioadă chiar a avut evoluţii foarte bune şi rezultate bune. Au înlănţuit mai multe rezultate bune. S-a văzut că cei doi fraţi Herea care au fost transferaţi în iarnă au adus un plus în rândul echipei. Baloteştiul a avut o constanţă în ultima perioadă. Vom vedea până la ora jocului alegerile pe care le vom face în funcţie de forma sportivă pe care o au jucătorii. În ultima perioadă am stat cam rău la capitolul finalizare şi asta ne-a costat. În etapele care urmează ne interesează să nne securizăm un loc fruntaş. Vrem să aducem cât mai multe puncte, iar dacă se poate, să câştigăm în urma unor prestaţii frumoase. O prestaţie bună din punct de vedere al consistenţei am avut chiar şi cu Mioveniul acasă. Ne-am creat o sumedenie de ocazii, dar fotbalul câteodată este nedrept. Trebuie să fim realişti şi să spunem lucrurilor pe nume. Dacă am fi terminat sezonul pe locul 3 şi aveam drept de promovare, şansele la baraj erau foarte mici. Decalajul între echipele de liga a doua şi antepenultima clasată este destul de mare. Aţi văzut şi anul trecut ce s-a întâmplat la barajul dintre UTA şi Timişoara. Cred că şi anul acesta va fi la fel”.
#Fac strategia pentru sezonul viitor
În urma discuţiilor avute cu conducerea clubului, tehnicianul echipei noastre a stabilit în linii mari strategia pentru sezonul viitor: „Am avut discuţii cu cei din conducerea clubului pentru a stabili strategia pentru sezonul viitor. În mare am stabilit un plan strategic. Din toate punctele de vedere, trebuie să fim pregătiţi, dacă ne propunem un obiectiv îndrăzneţ pentru campionatul viitor. Nu trebuie să lăsăm nimic la voia întâmplării. Următorul sezon de liga a doua va fi cel mai puternic din istorie având în vedere echipele care vor promova în liga a doua şi cele care vor rămâne în acest eşalon. Sunt echipe de tradiţie care au o strategie pe câţiva ani. Universitatea Cluj şi Petrolul sînt deja promovate. Au o strategie pe o perioadă cel puţin medie. Vom mai avea discuţii şi în perioada care urmează. Nu este simplu şi cu jucătorii care sunt noi transferaţi. Fiecare dintre ei are nevoie de o perioadă de adaptare, de încadrare în cadrul grupului. În fotbal trebuie să-ţi pregăteşti totul din timp, pentru că dacă încerci să faci lucrurile aşa pompieristic, poate îţi iese o anumită perioadă, dar după accea lucrurile încep să mai scârţîie”.