Vor să dea lovitura în fieful campioanei

CFR Cluj – FC Argeș, luni, ora 20.30, Digi Sport, Look Sport, Telekom Sport
FC Argeș va încerca să continue seria rezultatelor pozitive din acest retur de campionat și să se apropie și mai mult de locul 6, ultimul care duce în play-off. Alb-violeții sunt neînvinși de 11 etape și vor să bifeze un nou rezultat bun pe un teren unde se câștigă puncte foarte greu.
Piteștenii nu vor avea o misiune ușoară în disputa de luni, de la ora 20.30, din deplasare, cu CFR Cluj, campioana ultimelor trei ediții. Confruntarea din Gruia este ultimul meci din cadrul rundei cu numărul 25 din Casa Liga 1 și este așteptată cu mult interes de fanii echipei noastre. După 24 de etape jucate, FC Argeș ocupă locul 7, cu 30 de puncte, iar CFR Cluj se situează pe locul 2, cu 51 de puncte, la egalitate cu liderul Ligii I, FCSB. Înaintea acestui duel, ambele combatante au un moral bun. Echipa noastră vine după o victorie obținută pe terenul celor de la Voluntari, în timp ce ardelenii s-au impus în deplasarea de la Mediaș. Sub bagheta cuplului de antrenori Andrei Prepeliță – Mihăiță Ianovschi, FC Argeș are un parcurs de vis, bifând rezultate pozitive împotriva FCSB și Universitatea Craiova, două dintre candidatele la titlu. Piteștenii vor trebui să se descurce în acest joc fără atacantul Cephas Malele, golgheterul echipei. Vârful elvețian este suspendat pentru acest meci din cauza cumului de cartonașe. În confruntarea din prima parte a sezonului, CFR Cluj a câștigat la Pitești cu 2-0 prin dubla lui Rondon. Argeșenii sunt dornici de revanșă după eșecul din tur și vor să demonstreze că rezultatele de până acum nu sunt întâmplătoare.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds