Debut perfect în noul sezon!

FC Argeş – CS Baloteşti 2-0(2-0).
Au marcat: Panait(min.1), Şerbănică(min.26).

FC Argeş a debutat în noua ediţie de campionat cu o victorie. Echipa noastră s-a impus sâmbătă, cu 2-0, în confruntarea de pe propriul teren cu CS Baloteşti, din prima etapă a noului sezon.
Piteştenii au deschis scorul încă din primul minut prin Panait care a trimis cu capul, în plasă, o lovitură liberă executată perfect de Ionuţ Năştăsie. După marcarea golului, tot alb-violeţii au avut iniţiativa, trupa lui Emil Săndoi fiind echipa care a dictat ritmul. Desprinderea pe tabelă s-a făcut cu 20 de minute înainte de finalul primului mitan. Şerbănică a trimis cu capul în plasă, centrarea de manual a lui Năstăsie. Mijlocaşul piteştean a avut şi el şansa să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, însă şutul acestuia, din interiorul careului, s-a oprit în plasa laterală. După revenirea de la cabine, FC Argeş a încercat să marcheze şi golul al treilea. Cel mai aproape a fost fundaşul central Grigore Turda, însă lovitura de cap a acestuia a trecut milimetric pe lângă poartă. Prin ceea ce a arătat astăzi în teren, FC Argeş demonstrează că în noua ediţie de campionat va fi o nucă extrem de tare pentru formaţiile cu pretenţii la promovare din acest eşalon. Piteştenii s-au impus fără să forţeze prea mult şi au ştiut să închidă jocul, lăsând foarte puţine spaţii libere adversarului.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Ureche – Şerban, Hreniuc, Turda, Vişa – Buleică, Panait, Costin(cpt), Şerbănică – Năstăsie, Buhăescu. Rezerve: Popescu, Borţosu, Oancea, Gugu, Tăbăcariu, Tofan, Nilă. Antrenor: Emil Săndoi.

CS Baloteşti: Iordan – Dedu, Filip, Ghiţă, Predescu – Flămînzeanu, Marciuc(cpt), Gosnea, Nicolae – Paraschiv, Neagu. Rezerve: Fulga, Marin, Mihai George, Mihai Rareş, Niculae. Antrenor: Emil Ursu.

Arbitri: Sergiu Popa(Aiud), Doru Lucaciu(Cluj), Petrică Cîmpeanu(Cluj).
Arbitru de rezervă: Andrei Ţiţii(Sibiu).
Observatori: Tamaş Zoltan(Harghita), Constantinescu George(Slatina).

Cum s-au marcat golurile:
min.1: 1-0! Andrei Panait trimite cu capul în plasă o lovitură liberă executată de pe partea stângă de Ionuţ Năstăsie.
min.26: 2-0! Şerbănică trimite cu capul în plasă centrarea lui Năstăsie.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds