Săndoi: „Am încredere în lotul pe care îl am”

Emil Săndoi nu acordă o prea mare importanţă meciurilor de verificare. Tehnicianul echipei noastre consideră aceste partide foarte utile în vederea stabilirii celei mai bune formule de echipă cu care să înceapă returul campionatului.

Principalul grupării din Trivale este convins că FC Argeş va arăta aşa cum trebuie la startul părţii secunde a sezonului: „Nu este neapărat o victorie importantă chiar dacă am întâlnit Chindia. Până acum am jucat numai pe sintetic. Astăzi a fost primul joc pe care l-am jucat şi noi pe iarbă. Nu pot să spun că e importantă victoria asta, că am mai făcut noi egal cu nu ştiu ce echipă. Sunt meciuri de pregătire în care am încercat să folosesc toţi jucătorii. Dacă la cele trei jocuri pe care le-am disputat până acum, fiecare a jucat câte 45 de minute, astăzi le-am dat posibilitatea să joace mai mult. Este important să ne pregătim bine în perioada asta. Băieţii au fost ok astăzi. Aţi văzut şi dumneavoastră că a fost foarte frig, terenul ba îngheţat, ba desfundat. Astea sunt situaţiile. Este o perioadă de pregătire şi uşor, uşor, ne apropiem de începerea campionatului. Vrem să putem la punct mai multe aspecte. Mă bucur că au revenit Nilă şi Stoica. Chiar eram foarte îngrijorat de Nilă. Mă bucur că este OK. S-a văzut un plus când a intrat în teren, dar în primul rând mă bucur că sunt sănătoşi şi că nu am avut parte de accidentări în perioada asta. Este important să fim feriţi de aceste probleme. Te pregăteşti o perioadă îndelungată cu un efort maximal pe terenurile sintetice şi este posibil să apară problemele. Probabil că şi dozajul pregătirii a fost de aşa natură încât să nu ne accidentăm. Eu am încredere în băieţii pe care îi avem. Am văzut de la bun început că sunt conectaţi şi la importanţa perioadei de pregătire. Acum dacă ni se iveşte posibilitatea să luăm un jucător valoros îl vom lua”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds