Schumacher: „Am jucat cu o echipă bună”

De partea cealaltă, Constantin Schumacher a recunoscut că echipa sa a reuşit să se impună datorită plusului de experienţă pe care îl au Pancu, Maftei, Niculae şi celelalte nume grele pe care le are în lot. Tehnicianul giuleştenilor este convins că în returul campionatului, Academia Rapid va fi o echipă greu de bătut datorită fotbaliştilor cu mare experienţă de care dispune.

Schumacher este sigur că echipa pe care o pregăteşte va juca tot cu denumirea de Rapid: „Pentru mine a fost un simplu amical. Am încercat să joc cu două echipe distincte pentru că am avut jucători noi. Sunt fotbalişti care sunt şi în probe. Aşteptam să-i văd cum evoluează. Am avut o perioadă de pregătire la munte de o săptămână în care am încercat să ne încărcăm cât mai mult. A fost primul nostru amical. Am jucat cu o echipă bună. Nu trebuie să tragem concluzii doar după un meci amical. Sunt sigur că FC Argeş va fi echipa care se va bate în partea de sus a clasamentului. Astăzi am jucat mai bine mai ales în prima repriză pentru că am fotbalişti cu mare experienţă. Cred că în returul campionatului vom fi o echipă foarte greu de bătut. Mă aşteptam să vină o galerie numeroasă la Bradu. Sunt lângă noi tot timpul. La fiecare meci de acasă, avem mereu 4.000-5.000 de spectatori. Noi suntem bucuroşi că ne susţin, că sunt lângă noi, şi vom face tot posibilul să fim echipa care vom promova la finalul campionatului. Cei din conducere ne-au asigurat că situaţia juridică se va rezolva şi ne-au cerut să ne facem treaba pe teren. Noi vom rămâne cu numele de Rapid pentru că de asta am venit aici. FC Argeş este o echipă bună. Au jucat bine. Emil încearcă multe soluţii. Are posibilitatea să o facă. Este un antrenor bun care va face multe lucruri bune la FC Argeş”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds