Vor să dea lovitura în Banat!

# Ripensia Timişoara – FC Argeş, vineri, ora 18, Digi Sport, Telekom Sport, Look TV

FC Argeş va disputa în acest week-end o nouă etapă de campionat. Echipa noastră va întâlni în această seară, de la ora 18, în deplasare, pe Ripensia Timişoara. Alb-violeţii sunt mari favoriţi în această dispută având în vedere că vor avea în faţă o echipă aflată în partea secundă a clasamentului ligii secunde. Confruntarea dintre bănăţeni şi argeşeni face parte din etapa a 15-a a Ligii 2 Casa Pariurilor iar FC Argeş va aborda această partidă de pe locul 5 al clasamentului, cu 25 de puncte, acumulate în 13 etape, în timp ce Ripensia se situează pe locul 16, cu doar 13 puncte, strânse tot în 15 runde.

#”Ripensia poate pune probleme”

Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre le cere jucătorilor să trateze cu maximă responsabilitate acest meci pentru a nu avea parte de surprize neplăcute: „Nu aş vrea să spunem prea multe cuvinte înainte de acest joc, preferăm să vorbim pe teren. Întâlnim o echipă care, din punctul meu de vedere al valorii lotului pe care îl are, nu se află pe un loc corect. La Ripensia sunt jucători cu nume, fotbalişti cu experienţă. Mă aşteptam să fie mai sus în clasament. Poate au avut şi probleme medicale, poate au avut şi neşansă în acest început de campionat. Este o echipă solidă şi pot pune probleme. Îmi aduc aminte că în returul ediţiei trecute de campionat am jucat acasă cu ei şi i-am învins cu 2-1, dar a fost un joc echilibrat. Şi partida de vineri va fi foarte grea, însă sper ca jucătorii mei să fie serioşi, să se dăruiască şi să obţină cele 3 puncte. Şi noi ne confruntăm cu câteva probleme de efectiv. Buleică şi Nilă sunt nerefăcuţi, iar Turda este suspendat. Cei care vor intra pe teren, sunt convins că se vor ridica la nivelul aşteptărilor”.

# Regretă înfrângerile cu Bacăul şi Constanţa

Tehnicianul a făcut o scurtă analiză a celor 14 etape trecute din acest tur de campionat. Săndoi regretă eşecurile cu Aerostar Bacău şi Farul Constanţa, singurele înregistrate de FC Argeş în acest tur de campionat: „În ceea ce priveşte evoluţiile jucătorilor mei, sunt nemulţumit de faptul că am primit goluri pe greşeli individuale. Dacă era o fază lucrată a adversarilor, dacă ne dominau, aş fi înţeles, însă au fost erori individuale. Au fost câteva meciuri când am greşit capital, dar în fotbal mai este şi neşansa. Suntem pe un drum bun, am reuşit să câştigăm aproape toate meciurile de acasă. În rest, ca şi consistenţă a jocului, ca interpretare a unei anumite partituri, ne-am prezentat destul de bine până în acest moment, dar este loc şi pentru şi mai bine. Acest sezon este foarte ridicat din punct de vedere valoric. Va fi greu uneia dintre competitoare să se distanţeze cum s-a întâmplat campionatul trecut. Sunt şi favorite ale hârtiei, dar va fi echilibrată lupta pentru promovare. Sunt echipe ce pot încurca grupări cu nume. Pot apărea oricând rezultate surprinzătoare. Campionatul este lung şi noi vom încerca la orice meci să câştigăm puncte, indiferent că vom juca acasă sau în deplasare”.