FC Argeș 2
Remiză spectaculoasă la Albota
FC Argeș II – Academica Clinceni II 1-1(1-1)
Au marcat: Vlad Tudor(min.16) / Obedeanu(min.3 pen.)
FC Argeș II a obținut doar un punct din confruntarea de vineri după-amiază, de pe propriul teren, cu Academica Clinceni II. Cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1, la capătul unui meci care a avut de toate: penalty, cartonaș roșu, o bară și ratări incredibile!.
Ilfovenii au început mai bine partida și au deschis scorul după doar trei minute în urma unui penalty scos de Ioniță și transformat de Obedeanu. Piteștenii puteau restabili egalitatea după un sfert de oră prin Alexandru Duminică care nu l-a putut învinge pe portarul oaspeților din 6 m. Un minut mai târziu, Vlad Tudor a restabilit echilibrul pe tabelă cu un șut din interiorul careului. Ionuț Oprescu îi putea aduce pe alb-violeți în avantaj, însă torpila trimisă de la 25 m a trecut la o palmă de poarta oaspeților. Goalkeeperul Andrei Bucur i-a ținut în joc piteșteni după ce s-a remarcat în două rânduri la șuturile lui Dobre care scăpase singur spre poartă. Echipa noastră a rămas în zece oameni după ce Alexandru Duminică a încasat un cartonaș roșu. Atacantul alb-violet și-a prelungit prea mult balonul, însă nu s-a oprit la timp și l-a faultat destul de dur pe portarul Academicii ieșit în întâmpinare. Moisie a fost și el foarte aproape de a aduce Argeșul în avantaj, însă Asadi a respins lovitura liberă executată de acesta. Portarul ilfovenilor a scăpat cu fața curată și la șutul lui Robert Curescu care a tras în bara laterală. În ultimele zece minute ale partidei, alb-violeții au evoluat în 7 jucători de câmp după ce Moisie și Aguță s-au accidentat și nu au mai putut fi înlocuiți pentru că antrenorul Constantin Schumacher efectuase toate cele cinci schimbări permise de regulament. În urma acestui rezultat, FC Argeș II ocupă locul 9, cu cele 4 puncte, acumulate în 7 etape. Următorul joc al echipei noastre este programat sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 15.00, când FC Argeș II va primi la baza sportivă Albota replica Unirii Bascov.
Caseta tehnică:
FC Argeș II: Bucur – Aguță, I. Oprescu, Ciuciulete(min.80 Găleșeanu), Dobra(min.56 Mălin) – Moisie, Dinoci – Curescu(min.80 R.Ene), V. Tudor(min.56 Coman), Duminică – G.Oprescu(min.73 Tobias). Antrenor: Constantin Schumacher.
Rezerve neutilizate: Frumuzache, Miu, Tecuceanu, Drugan.
Academica Clinceni II: Asadi – Dobre, Ștefan, Sieranu(min.46 Lis), Împungeroiu (min.63 Mocanu) – Dima(min.56 Alexandru), Bulearcă, Ustinescu, Petre – Ioniță(min.46 Popescu), Obedeanu(min.46 Mateescu). Antrenor: Tudorel Baciu.
Rezerve neutilizate: Vieru, Dună, Avram.
Cartonașe galbene: Moisie / Ștefan, Popescu, Alexandru.
Cartonașe roșii: Duminică(min.32)
Arbitru: Marius Spînu (Bucureşti) / A1: Bianca Florea (Ploieşti) / A2: Alexandru Murariu (Bucureşti).
Observator arbitri: Dumitru Anton(Balş)
Observator joc: Victor Radu(Bucureşti)