Buhăescu suspendat două etape!
Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal a judecat acum câteva zile cazul lui Vasile Buhăescu care a primit direct cartonaşul roşu în partida FC Argeş – Daco Getica Bucureşti, de acum două etape, terminată la egalitate, 1-1.
În acel meci fotbalistul echipei noastre a fost eliminat în minutul 79 după ce a protestat la o decizie a centralului Marius Omuţ. Cavalerul fluierului şi-a motivat decizia eliminării spunând că vârful alb-violet a scuipat în direcţia adversarului cu care avusese un duel. După ce au judecat probele depuse la dosar de oficialii clubului nostru, membrii Comisiei de Disciplină şi Etică au dat verdictul. Buhăescu a primit două etape de suspendare şi o amendă de 2000 de lei. Oficialii FRF au ţinut cont de faptul că jucătorul echipei noastre nu este recidivist şi cel mai probabil a fost şi provocat de adversar în momentul în care a recurs la acest gest. Fotbalistul piteştean a ispăşit deja o etapă de suspendare, nefiind inclus în lotul alb-violeţilor care a făcut deplasarea la meciul de duminică, cu SSC Farul Constanţa, pierdut de piteşteni cu 3-1. Buhăescu va urmări din tribune şi partida de sâmbătă, de la ora 11, dintre FC Argeş şi Dacia Unirea Brăila. Atacantul piteştean va reveni pe teren la meciul Ripensia Timişoara – FC Argeş, din etapa a 15-a a ligii secunde.
# Ripensia Timişoara – FC Argeş se joacă vineri seară!
În altă ordine de idei, FRF şi televiziunile care au drept de transmitere a meciurilor din Liga 2 Casa Pariurilor au stabilit astăzi programul etapei a 15-a din eşalonul secund. Această rundă se va disputa în perioada 2-4 noiembrie 2018. Cele zece partide au fost împărţite pe durata a trei zile. Runda va fi deschisă vineri seară, la ora 18, cu partida Ripensia Timişoara-FC Argeş care va fi transmisă în direct de către Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV. Etapa a 15-a se va încheia duminică, 4 noiembrie 2018, cu disputa UTA Arad – Universitatea Cluj, meci care va fi transmis şi pe micile ecrane.