Alin Dobrosavlevici a semnat cu FC Argeș

FC Argeș și Farul Constanța au ajuns la un acord privind transferul definitiv al jucătorului Alin Dobrosavlevici la gruparea din Trivale. Fundașul central a semnat cu echipa noastră o înțelegere valabilă 1 an și 6 luni, cu opțiune de prelungire.
În vârstă de 27 de ani, Dobrosavlevici a evoluat pentru Farul în perioada august 2020 – decembrie 2021, în care a disputat 41 de partide și a marcat 3 goluri. În prima parte a acestui sezon competițional, Alin a bifat 9 meciuri pentru formația pregătită de Gheorghe Hagi. Jucătorul originar din Moldova Nouă este un fotbalist cu mare experiență la nivelul Ligii I, Dobrosavlevici îmbrăcând în trecut tricourile formațiilor ACS Politehnica Timișoara, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași și FC Hermannstadt. Pe plan internațional, Dobrosavlevici are prezențe la națională pentru România U19.
Clubul FC Argeș îi transmite ”Bine ai venit!” și îi dorește evoluții cât mai bune în tricoul alb-violet!.