Bine ai venit, Rareș Butnărașu!

Bine ai venit, Rareș Andrei Butnărașu!

Născut la 9 septembrie 2005 (18 ani), Rareș a fost format la academiile cluburilor Juventus Timișoara (acum FC Luceafărul Timișoara) și Ripensia Timișoara. Pentru Ripi a debutat la seniori, în Liga a 2-a, pe când avea doar 16 ani. A strâns nouă prezențe și a marcat primul său gol într-un eșalon superior în sezonul 2022/23. Meciul său de debut a fost împotriva celor de la Gloria Buzău, pe 16 aprilie 2022. Pentru fosta campioană a României a mai evoluat și în Liga Elitelor U17 și Liga de Tineret.

Este fundaș central, dar poate juca și fundaș dreapta. Are 1.86 m înălțime și cântărește 83 kg, iar piciorul său de bază este dreptul.

În sezonul trecut a evoluat la CSC Ghiroda si Giarmata Vii, formație ce a câștigat seria a 7-a a Ligii a 3-a, fiind învinsă în barajul de promovare în Liga 2 de către FC Bihor. Rareș a fost om de bază la bănățeni, fiind folosit în 32 de partide și reușind să marcheze 2 goluri. A fost al doilea cel mai folosit jucător al trupei din Câmpia Timișului.

Mult succes în tricoul alb-violet!