Concluziile lui Ionuț Badea după eșecul cu CS Mioveni: ”Am făcut un cadou și am pierdut!”

La finalul partidei de vineri seară, cu CS Mioveni, pierdută de FC Argeș, cu 2-3, Ionuț Badea, antrenorul echipei FC Argeș, spune că lipsa experienței lui Ducan a fost clară la faza ultimului gol al oaspeților. Tehnicianul echipei noastre a acuzat și oboseala elevilor săi, restanța cu CS Mioveni venind la doar trei zile după meciul cu Rapid.

„A fost un meci cu presiune, pentru că era important să câștigăm, să legăm aceste două rezultate, care ar fi putut deveni fantastice în lupta la promovare. Din păcate, nici recuperarea n-ar fi fost una bună, pentru că n-am avut timpul necesar, dar am fost pe picior de egalitate cu adversarii. E adevărat, în ultimele 20 de minute a intervenit și hazardul. S-a jucat pe contre, iar cine a marcat a câștigat meciul.

A venit acea greșeală, un cadou pentru Mioveni, dar când sunt jucători tineri, aceștia mai și greșesc. Spre exemplu, Ducan a făcut meciuri bune, chiar și azi a scos câteva mingi, dar tinerețea își spune cuvântul. Asta a făcut ca Mioveni să reușească să înscrie un gol pe final. Mai sunt 2 meciuri, avem în față 6 puncte pentru care ne vom lupta și vedem la final unde ne vom situa

Sunt convins că în următoarele zile vom pune din nou jucătorii pe linia normală și vom face un meci mare cu Petrolul. Cu cât trec rezultatele, cu atât presiunea e mai mare. Orice victorie, orice înfrângere te poate duce sus sau jos. Egalul te poate menține până la ultima etapă, dar depinzi de rezultate”, a declarat Ionuț Badea la microfonul Digi Sport.