FC Argeș începe pregătirea pentru noul sezon competițional

După o vacanță de două săptămâni, fotbaliștii de la FC Argeș vor începe pregătirea pentru noul sezon competițional. Reunirea lotului este programată miercuri, 8 iunie 2022, la ora 18.00, la stadionul Nicolae Dobrin.

Staff-ul tehnic a stabilit în linii mari programul de pregătire al echipei noastre până la jumătatea lunii iulie, când este programată prima etapă a noii ediții de campionat. Joi dimineață, la Policlinica Sportivă din Pitești, este programată vizita medicală, iar duminică se va pleca într-un stagiu de pregătire centralizată în străinătate. Timp de două săptămâni, alb – violeții își vor încărca bateriile în Austria. Locația aleasă de gruparea din Trivale este localitatea Vorau, din Regiunea Joglland – Waldheimat, la fel ca anul trecut. Fotbaliștii vor fi cantonați la hotelul Kutscherwirt, locație de trei stele care oferă condiții foarte bune de cazare, masă și refacere după efort. Antrenorul Andrei Prepeliță și managerul Jean Vlădoiu vor definitiva în aceste zile lotul care va face deplasarea în Austria.

#Trei meciuri de verificare în Austria

În stagiul de pregătire centralizată de la Vorau, piteștenii vor disputa și trei meciuri de pregătire. Acestea sunt programate pe 20, 23 și 26 iunie, adversarii urmând a fi anunțați după semnarea contractelor. Echipa noastră va reveni din Austria pe 26 iunie, urmând ca jucătorii să primească două zile libere pentru a sta cu familiile. Pregătirea va continua pe plan local, startul noului sezon de Liga I fiind programat pe 16 iulie.

#Programul de pregătire al echipei FC Argeș:

Miercuri, 8 iunie, ora 18.00 – reunirea lotului(stadionul Nicolae Dobrin)

Joi, 9 iunie – vizita medicală(Pitești)

9-11 iunie – antrenamente pe plan local

12-26 iunie – cantonament Vorau(Austria)

20 iunie – meci amical

23 iunie – meci amical

26 iunie – meci amical

29 iunie – 9 iulie – pregătire pe plan local

16 iulie – startul noului sezon de Liga I

Comments (1)

  1. Sezon 2021-2022 cu bune și cu rele pentru FC Argeș – argeşSPORT

    […] (FC Argeș – foto: argesfc.ro) […]

Comments are closed.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds