Prepeliță: “Mi-ar plăcea să-mi închei cariera la FC Argeş, în Liga I”
Andrei Prepeliţă, căpitanul echipei noastre, a luat în calcul să se retragă din activitate. Mijlocașul ajuns la 34 de ani vrea să-şi încheie cariera la FC Argeș, formaţia la care a şi început fotbalul profesionist.
Prepeliță își dorește foarte mult să readucă Piteștiul în Liga I la finalul acestui sezon competițional. Andrei a fost acum câteva zile invitatul unei emisiuni de sport la postul de televiziune Telekom Sport.
”Mi-au lipsit antrenamentele”
Cel mai experimentat jucător al echipei pregătite de Ionuț Badea a vorbit despre cele două luni de izolare cauzate de pandemia de COVID-19, dar și despre așteptările pe care le are în acest sezon: “În afară că mi-au lipsit fotbalul, antrenamentele, m-am antrenat cum am putut, stau la curte şi am putut să improvizez unele antrenamente, în rest m-am mişcat şi prin oraş, şi în afara oraşului pe baza declaraţiei. Sincer, nu m-am plictisit, dar îmi este dor de fotbal, de antrenament organizat, sperăm să revenim cât mai repede la lucrurile astea şi totul să îşi revină”.
”Pot să fiu alături de familie”
Prepeliță a spus că a mai avut perioade lungi de pauză: ”În ultimii ani am mai avut, de când am terminat contractele în străinătate, am mai avut câte şase luni. Ba am avut câte un proces, ba am aşteptat o ofertă mai bună, nu am vrut să revin în campionatul intern. După aceea am avut şi unele gânduri să mă retrag. Ultimul contract, am revenit acasă, la Piteşti. A contat foarte mult că sunt şi acasă. Pot să îmi rezolv şi treburile celelalte şi să fiu aproape de familie. Mi-ar face plăcere să îmi închei cariera la FC Argeş în Liga 1″, a declarat fotbalistul piteștean.
Play-off pentru Liga I
În cele 23 de etape pe care FC Argeș le-a disputat în acest sezon, Andrei Prepeliță a evoluat în 12 partide, reușind să înscrie și un gol. Ultimul joc în care a fost pe teren a fost cel cu Sportul Snagov, din 6 decembrie 2019, câștigat de alb-violeți cu 3-0. În 2020, argeșenii au jucat doar trei partide, campionatul fiind întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus. Sezonul se va relua la începutul lunii iulie cu un play-off, în care vor juca primele șase clasate din liga secundă, într-o singură manșă, echipele urmând să intre cu punctele înjumătățite: UTA Arad(25 p), CS Mioveni(20 p), Turris Turnu Măgurele(20 p), FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid București câte 19 puncte fiecare. Play-off-ul este programat să înceapă pe 4 iulie, urmând ca UTA, CS Mioveni și Turris Turnu Măgurele să dispute 3 meciuri acasă și 2 în deplasare, în timp ce FC Argeș, Petrolul și Rapid să joace 2 meciuri acasă și 3 în deplasare. 4, 11, 18, 25 iulie și 1 august sunt datele celor cinci runde care se vor juca în acest play-off, în timp barajul pentru promovarea în Liga I a fost programat pentru data de 5 august. Ordinea meciurilor din play-off urmează să fie stabilită în scurt timp de Federația Română de Fotbal.