Săndoi: „Chindia este mai puternică decât în tur!”


Emil Săndoi, antrenorul echipei FC Argeş urmăreşte cu mare atenţie şi celelalte echipe din liga secundă. Tehnicianul echipei noastre consideră că partea secundă a sezonului va fi mult mai grea decât turul campionatului.

Principalul alb-violeţilor spune că multe echipe s-au întărit în pauza de iarnă. Emil Săndoi i-a lăudat atât pe oficialii echipei Chindia Târgovişte, cât şi pe cei de la CS Mioveni, formaţii care au făcut transferuri destul de bune: „Târgoviştenii vor să promoveze şi s-au întărit. Sunt mai puternici decât în turul campionatului pentru că au adus jucători care au activat şi în Liga I. Să nu uităm ca şi alte echipe au realizat transferuri foarte bune în pauza precompetiţională. CS Mioveni a adus câţiva jucători foarte interesanţi şi foarte buni, nu numai pentru liga a doua, ci şi pentru primul eşalon.  Mă refer la Măzărache şi Hergheligiu, cu care eu am şi lucrat. Cei de la Mioveni s-au mişcat foarte bine pe piaţa transferurilor. Şi la noi, dacă alta era situaţia, reuşeam să ne mişcăm mai bine la acest capitol.  Am adus un singur jucător, pe Florescu, un fotbalist cu potenţial, care sunt sigur că ne va ajuta mult“ a spus Săndoi înaintea duelului cu dâmboviţenii.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds