Învinşi de musceleni!

Sâmbătă, de la ora 15, pe stadionul Municipal-Câmpulung s-a disputat etapa a 8-a din Campionatul Naţional de Juniori C, competiţie rezervată fotbaliştilor născuţi în anii 2005-2006.

Înfiinţată în urmă cu câteva luni, FC Argeş Under 15 a fost învinsă cu 4-1 de CN Dinicu Golescu Câmpulung, o echipă mai omogenă decât formaţia pregătită de Georgian Şerban.  Golul echipei noastre a fost marcat în urma unei acţiuni personale a lui Marinescu Marius care a centrat perfect pentru Alexandru Dumitrache care a intrat în teren în minutul 30 după accidentarea lui Răzvan Dimcea. FC Argeş Under 15 a fost înfiinţata în luna august a anului 2019, iar lipsa de experienţă şi de omogenitate îşi spune cuvântul. Toţi jucătorii piteşteni sunt sub media de vârsta a adversarilor iar raportul de forţă face diferenţa în asemenea situaţii.  Antrenorul Georgian Şerban cere timp pentru a forma o echipă competitivă: „Chiar dacă am pierdut, se vede o creştere în joc. Ne propunem să formăm întâi o echipa, iar apoi să îmbunătăţim jocul de la meci la meci” a declarat tehnicianul la finalul partidei cu muscelenii.

FC Argeş Under 15: Narcis Toma – Mihai Mitrache, Alexandru Păun, George Floarea, Claudiu Andrei, Marius Marinescu, Andrei Duţă, Andrei Stoica (cpt), Răzvan Dimcea, Antonyo Duţă, Alexandru Zaria. Pe parcurs au mai intrat Cosmin Ivan, Mihai Motrogeanu, Raj Flaugiu şi Leonard Tuturuz.

 

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds