Derbi pentru podiumul clasamentului!

#Alb-violeţii înfruntă o candidată la promovare
Derbi pentru podiumul clasamentului!

#FC Argeş – ASA Târgu Mureş, vineri, ora 18

FC Argeş va încerca să urce pe podiumul ligii secunde în acest week-end. Echipa noastră întâlneşte vineri, de la ora 18, pe propriul teren pe ASA Târgu Mureş, una dintre formaţiile care înainte de startul acestui sezon a declarat că are ca obiectiv promovarea în primul eşalon. Confruntarea dintre alb-violeţi şi ardeleni este un adevărat derbi de tradiţie al fotbalului românesc, cele două formaţii evoluând constant mulţi ani pe prima scenă a fotbalului românesc.

Piteştenii au moralul bun după rezultatele din primele şase runde ale acestui tur de campionat, însă nici ardelenii nu stau rău la acest capitol. Cele două echipe sunt despărţite în clasament de doar 2 puncte, ASA Târgu Mureş ocupând locul 3 cu 13 puncte, în timp ce FC Argeş se situează pe poziţia a 5-a a ierarhiei, cu 11 puncte. Iordan Eftimie, tehnicianul grupării din Trivale îşi doreşte ca jucătorii săi să profite de incertitudinea de pe banca tehnică a ardelenilor care şi-au schimbat antrenorul: „Ne aşteaptă un joc destul de dificil. Întâlnim o echipă foarte bună, ASA Târgu Mureş, o formaţie care a fost anul trecut în Liga I. Vom face tot posibilul să câştigăm acest meci. Diferenţa este de doar 2 puncte între noi. Cu un joc câştigat, putem urca pe locul 3. Va fi un meci greu, dar eu am încredere în băieţi că putem câştiga acest derbi de tradiţie. Nu avem probleme medicale la nivelul lotului, cu excepţia lui Albu care este inapt de mai multă vreme. Am văzut şi noi în presă că antrenorul şi secundul au plecat de la Târgu Mureş. Nu cunosc situaţia de acolo. Poate să fie un avantaj, dar şi un dezavantaj pentru noi. Atunci când se schimbă un antrenor şi vine altcineva, jucătorii încearcă să-i demonstreze că au valoare, iar unii care nu au jucat să arate că merită să fie în primii 11-ce. Eu sper ca această schimbare să fie benefică pentru noi”.
# Mizează pe aportul publicului
Eftimie spune că echipa noastră este pe un trend ascendent şi mizează pe aportul publicului în această partidă care se anunţă una foarte grea: „Venim după un rezultat bun obţinut la Timişoara. Puteam să câştigăm meciul, dar puteam să-l şi pierdem. La 1-0 pentru adversar, timişorenii au avut încă o situaţie de a mai marca. Puteau să facă 2-0 şi nu ştiu dacă mai puteam reveni. Pe finalul meciului am avut două situaţii de a marca, dar nu am reuşit. Până la urmă eu cred că a fost un rezultat echitabil la Timişoara. Ne dorim ca la meciul cu Târgu Mureş să vină cât mai mulţi oameni la stadion având în vedere că se joacă de la ora 18. Avem nevoie de sprijinul publicului. Şi jucătorii se simt altfel în teren când sunt încurajaţi de publicul din tribună. S-a simţit de la meci la meci sprijinul publicului. Sper ca şi la partida de vineri cu Târgu Mureş, numărul spectatorilor să fie cât mai mare. Am convingerea că dacă rezultatele noastre vor fi bune, publicul spectator va fi alături de echipă. Noi suntem în grafic cu rezultatele şi sperăm ca la fiecare joc să scoatem maximum. Vom vedea unde vom fi la sfârşitul acestui tur de campionat. Se vede o tendinţă de creştere în evoluţia jucătorilor, dar şi în jocul echipei. La noi este linişte iar atmosfera foarte bună. Am încredere că vom reuşi să ne menţinem pe aceeaşi linie”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds