Înfrângere nemeritată cu moldovenii!

# FC Argeș – Foresta Suceava 0-2 (0-2) min.90
Au marcat: Matei( min.14), Cerlincă (min.37)

FC Argeș a pierdut nemeritat confruntarea din această după amiază, de pe propriul teren, cu Foresta Suceava. Alb-violeții au fost învinși cu 2-0 de moldoveni la capătul unui meci în care echipa noastră a ratat peste 15 ocazii foarte mari de gol, unele din situații de unu la unu cu portarul, iar altele chiar din fața porții.
Oaspeții au deschis scorul cu mult noroc, în minutul 14, prin Matei, care a tras la poartă de la marginea careului de 16 m iar șutul acestuia a fost deviat în plasă de Cotigă. Cu opt minute înainte de finalul primei părți, Foresta a marcat și cel de-al doilea gol prin Cerlincă. Acesta a trimis în vinclu, cu un șut de la 25 m, după ce a depășit destul de ușor trei fotbaliști piteșteni. În prima repriză alb-violeții s-au întrecut în ratări cum foarte rar se poate vedea pe un sadion de fobal în timpul unui meci. Rând pe rând, Buhăescu, Șerbănică, Năstăsie și David au irosit ocazii foarte mari de gol spre disperarea spectatorilor care își puneau mâinile în cap la fiecare oportunitate. După pauză, argeșenii au alergat după egalare însă sarabanda ocaziilor monumentale a continuat pe bandă rulantă. Raul Costin, Buhăescu, Năstăsie și Nilă au ratat incredibil din toate pozițiile iar Foresta a plecat cu toate punctele de la Pitești după ce a expediat doar două șuturi pe spațiul porții în 90 de minute, unul dintre acestea fiind deviat în propria poartă de Cotigă.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Popescu – Mihăescu, Cotigă(min.69 Stoica), Şerbănică, Stan – Oancea, Raul Costin, Şerban, David (min.46 Nilă) – Năstăsie, Buhăescu. Antrenor: Emil Sandoi.
Foresta Suceava: Began – Onofraş(min.80 Loic), Opriş, Moussa, Musea – Danilă(min.57 Sumanariu), Stănescu, Secrier, Wylhem – Cerlincă, Matei(min.88 Mateiciuc). Antrenor: Florentin Petre.
Arbitri: Florin Costin Dan (Chirnogi), Florin Pucheanu (Ulmi), Răzvan Mihai Dobre (Şotânga).
Observatori: Dan Jiga(Bistriţa), Daniel Sabău(Sălaj).
Cartonaşe galbene: Secrier
Stadion: Nicolae Dobrin, spectatori: 500

Filmul meciului:
Min.9: Buhăescu rămâne singur cu portarul dar trage în el.
Min.10: Began respinge în corner şutul lui Năstăsie din interiorul careului.
Min.14: 0-1:- Matei şutează de la 16 m, mingea este deviată de Cotigă şi intră în poartă.
Min.21: Năstăsie centrează în careu iar Şerbănică trimite în portar din câţiva metri!.
Min.34: David şutează de la marginea careului, însă Began este la post.
Min.37: 0-2: Gol Foresta! Cerlincă îl învinge pe Popescu cu un șut în vinclu, de la marginea careului.
Min.55: Began scoate de pe linia porții o lovitură de colț, balonul ajunge la Costin, care din 3 m, trage pe lângă poartă!.
Min.69: Portarul sucevean respinge în faţă o minge, balonul ajunge la Năstăsie care trage la poartă, însă un fundaș moldovean scoate de pe linia porții.
Min.69: Buhăescu trage din 6 m peste poartă.
Min.75: Began respinge în corner o lovitură liberă de la 16 m executată de Năstăsie.
Min.85: Portarul oaspeţilor respinge în față un șut din 6 m, balonul ajunge la Buhăescu, care trage în Began.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds