O victorie şi un egal pentru juniorii alb-violeţi!

După o pauză de aproape trei luni cele două echipe de juniori ale clubului nostru au început duminică returul campionatului. La primul meci oficial din 2018, juniorii de la FC Argeş au obţinut o victorie şi o remiză. În urma acesor rezultate, doar una dintre cele două grupe ale clubului nostru mai păstrează şanse reale de a câştiga seria din care face parte.
Grupa Under 19 a clubului FC Argeş pregătită de Augustin Eduard şi Paul Ciobanu a câştigat cu 4-0 confruntarea de pe propriul teren, cu FC Star Sport. În urma acestui rezultat, piteştenii ocupă locul 2 în clasament, cu 17 puncte, adunate în 8 etape şi păstrează şanse reale de a termina seria pe locul 1, ocupat acum de CS Mioveni, cu 21 de puncte. Golurile echipei noastre au au fost marcate de Cătălin Barbu(2), Dan Alexandru şi Cătălin Stana. Antrenorul Augustin Eduard este mulţumit de evoluţia elevilor săi: „Meciul s-a disputat pe ploaie iar terenul a fost destul de greu. Prima repriză a fost mai echilibrată, iar a doua controlată de noi în totalitate. În fiecare repriză am dat câte două goluri, dar am mai avut şi alte ocazii de a marca. Obiectivul nostru este să terminăm în primele două locuri. Deşi alte echipe folosesc numai jucători născuţi în 1999, noi avem şi copii născuţi în 2000 şi 2001 pe care îi băgăm în teren”.
#Au ratat din toate poziţiile!
FC Argeş Under 17 a obţinut duminică doar un punct după ce a terminat la egalitate, 1-1, confruntarea de pe propriul teren, cu ACS Viitorul Alexandru Duminică. Oaspeţii au condus încă din prima repriză, însă alb-violeţii au reuşit să restabilească egalitatea la puţin timp după pauză. În urma acestei remize, grupa pregătită de antrenorii Georgian Şerban şi Petre Calotă ocupă locul 4 în clasamentul seriei, cu 13 puncte, adunate în 8 partide. Antrenorul Georgian Şerban a pus acest egal pe seama ghinionului: „Consider că meritam să ne impunem în acest joc, însă am avut neşansă. Am primit gol în urma unui corner, la singura fază fixă a oaspeţilor. Am egalat la zece minute după pauză prin Cristian Popescu, însă nu ne-am putut desprinde, deşi am avut patru ocazii clare, dintre care trei de singur cu portarul. Am avut şi două bare. Ca atitudine şi joc sunt mulţumit, dar în acest meci nu a vrut să intre mingea în poartă. Am jucat şi pe ploaie torenţială, iar unele părţi din teren erau acoperite de bălţi. Obiectivul nostru este crearea unei echipe puternice pentru anul viitor având în vedere că această grupă a fost formată în urma selecţiilor făcute în toamnă” a declarat Georgian Şerban.

FC Argeş Under 19 – FC Star Sport 4-0(2-0)

FC Argeş Under 19: Eduard Sanda – Robert Stancu, Cătălin Stana, Alexandru Borţosu, Nicolae Cioacă – Dan Alexandru, Adrian Udrea, Alexandru Păun, Cristian Diaconu -Andrei Niţu, Cătălin Barbu. Pe parcurs au mai intrat Cosmin Nicolae, George Dinuţă, Vlad Olteanu, Paul Ciucă. Antrenori: Augustin Eduard, Paul Ciobanu.

FC Arge; Under 17 – ACS Viitorul 1-1(0-1)

FC Argeş Under 17: Eduard Sanda – Cristi Popescu, Andrei Neaţă, Cristian Florea, Răzvan Voicu – Bahadîr, Remus Sterie, Mihai Durdui, Mihai Paul – Ionuţ Loluţ, Ştefan Dragoman, Robert Georgescu, Claudiu Sanda, David Vochin. Antrenori: Georgian Şerban, Petre Calotă.

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds