Politehnica Timișoara – FC Argeș, în sferturile Cupei României

Luni după-amiază, la sediul Federației Române de Fotbal, a avut loc tragerea la sorți pentru sferturile de finală ale Cupei României ediția 2021-2022.
Spre deosebire de 16-imi și optimi, acum, meciurile din sferturi nu au mai fost stabilite prin tragere la sorți făcută pe baza a două urne. Cele opt calificate au fost incluse într-o singură urnă din care au fost extrase rând pe rând. FC Argeș a fost prima echipă extrasă din această urnă, iar sorții au decis ca piteștenii să întâlnească în deplasare Politehnica Timișoara, formație din eșalonul secund care în turul precedent a eliminat pe Rapid București. În semifinale se vor califica patru echipe, iar meciurile din această fază se vor desfășura în 20 aprilie 2022, turul, respectiv 11 mai 2022, returul. Finala va avea loc la 19 mai 2022.
Programul sferturilor Cupei României:
Politehnica Timișoara – FC Argeș
FC Buzău – FC Voluntari
Chindia Târgoviște – Sepsi OSK
ACSO Filiași – Universitatea Craiova
Partidele vor avea loc în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2021, într-o singură manșă eliminatorie, pe terenul echipei din eșalonul inferior sau mai slab clasate.

Cu același subiect

Echipa

Alb-violeții vor în optimile Cupei României!

FC Argeș – FC Botoșani, miercuri, ora 15.00, Digi Sport, Look Sport, Telekom Sport  FC Argeș va încerca să obțină miercuri calificarea în 8-imile Cupei...