Bine ai venit, Alexandru Pelici!

Clubul FC Argeș și Alexandru Pelici au ajuns la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării din Trivale. Ultima oară, Alexandru Pelici a fost selecționerul reprezentativei U19 a României. Înainte de experiența ca selecționer, acesta a stat pe banca lui CS Mioveni, cu care a obținut promovarea în prima ligă.

Și-a început cariera de antrenor în 2003, la Unirea Alba Iulia. Are în palmares încă două promovări, cu Voința Sibiu și Hermannstadt, cu cei din urmă disputând chiar o finală de Cupa României, în 2018, pe când echipa evolua în Liga 2.

Primul său interviu în calitate de antrenor principal al echipei noastre:

Cum ați primit propunerea Argeșului de a prelua echipa și ce obiectiv v-ați propus pentru acest sezon?

A fost o mare bucurie. Mă simt onorat că voi antrena o mare campioană a României. Sunt deja familiar cu județul fiind la a doua experiență pe banca unei echipe din Argeș. Obiectivul meu este promovarea echipei în Superligă, acolo unde este locul lui Argeșului. Fie că e vorba de jucători, staff, conducere sau suporteri, cu toții trebuie să ne gândim doar la promovare.

Care este strategia dvs. pentru a construi o echipă unită la Pitești și pentru a avea un mediu pozitiv în vestiar?

Strategia mea are la bază un element primordial al succesului în fotbal, unitatea vestiarului. Din punctul meu de vedere vestiarul trebuie să aibă un suflet. Actorii principali sunt jucătorii. Ei trebuie să înțeleagă că pentru a reuși în fotbal trebuie să fie un grup unit și o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Ne propunem să aducem jucător buni și foarte buni, iar prin formarea unei familii să facem o echipă foarte bună. Fotbalul a demonstrat de multe ori că degeaba ai jucători foarte buni dacă nu reușești să formezi și o echipă pe măsură. Oriunde am antrenat, scopul meu principal a fost să formez un grup unit și să îi fac pe jucători să pună pe primul loc obiectivul grupului. Îndeplinindu-ți obiectivul la nivel de grup, cu siguranță le vei atinge și pe cele personale. Sper să îi cunosc cât mai repede pe cei care ne vor susține meci de meci. Am văzut că o fac oriunde ar juca echipa. Vreau să ne cunoască pe noi, staff-ul, și pe jucători ca oameni în primul rând și mai apoi ca profesioniști pe teren.

De ce considerați în acest moment că avem nevoie pentru a ataca cu șanse reale promovarea?

În primul rând avem nevoie de unitate, de forța grupului ce va fi format și de liniște. Trebuie să reușim într-un timp scurt să aducem jucători care să înțeleagă repede ceea ce ne dorim de la ei. E posibil să apelăm și la jucători cu care am mai lucrat și care ar fi mai ușor de omogenizat în cadrul grupului pe care vreau să îl formez.

Un mesaj pentru suporterii piteșteni.

Știu că sunt dezamăgiți în aceste momente, dar sper să le readucem încrederea în echipă. Îi dorim alături de noi și sperăm să le oferim cât mai multe momente de bucurie. Nu sunt adeptul cuvintelor mari, dar pot să le promit că ne vom strădui și vom da totul de fiecare dată pentru a ne atinge obiectivul principal și pentru a le reda suporterilor fericirea și mândria.

Mult succes și la cât mai multe victorii!

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds